Fandom

Math Wiki

Marie Curie

1.029pages on
this wiki
Add New Page
Comments0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Marie Curie 1.jpg

Marie Skłodowska-Curie

Maria Salomea Skłodowska, cunoscută mai târziu drept Marie Curie, a fost o savantă poloneză, stabilită în Franţa, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost prima femeie care a primit un Premiu Nobel şi singurul savant care a primit două astfel de presitigoase distincţii.

Fiica cea mare, Irene Joliot-Curie (ca şi soţul acesteia, Frederic Joliot-Curie) sunt de asemenea savanţi valoroşi, laureaţi ai Premiului Nobel (1935) pentru descoperirea radiaţiei artificiale (1934). În 1937, fiica cea mare, Eve, scrie biografia Madame Curie.

Biografie Edit

Marie Curie 2.jpg
Marie Curie 31.png

Maria Salomea Skłodowska, cunoscută mai târziu drept Marie Curie, pe când avea aproximativ 16 ani. Încă de mică îi plăcea să citească şi îşi petrecea ziua cu nasul în cărţi şi cu degetele în urechi, ca niciun sunet să nu îi distragă atenţia.

Marie Curie 43.jpg

Mama Mariei, Bronisława, avea două reguli de căpetenie pentru a-i feri pe copii de boală: nu împărţea aceeaşi vesélă cu ei şi niciodată nu îi săruta.

Marie Curie 41.jpg

Maria şi fraţii ei. De la stânga la dreapta: Zofia, Helena, Maria, Józef şi Bronisława.

Marie Curie 132.jpg

Marie şi Pierre Curie cu prima lor fiică, Irene. După naşterea lui Irene, Marie se va îmbolnăvi şi va petrece câteva luni de convalescenţă

Marie Curie 5.jpg

Marie Curie s-a născut pe 7 noiembrie 1867 în Polonia, într-o perioadă în care ţara se afla sub stăpânire ţaristă. Încă din tinereţe îşi manifestă interesul pentru studiu, pasiune moştenită probabil de la tatăl ei, Vladislav Sklodowski, profesor de matematică şi fizică la un liceu, care a studiat la Universitatea din Sankt Petersburg. Acesta era un bărbat inteligent care excela în aproape orice domeniu, inclusiv lingvistică şi istorie. Mama sa, Bronisława Bugoska era instructoare şi apoi directoare la un pension de fete.

Maria a avut note excelente la şcoală. La vârsta de zece ani, studia în aceeaşi clasă cu sora ei mai mare, Helena, de 12 ani. Directoarea acestei şcoli introdusese pe ascuns o materie în planul de învăţământ al elevilor săi. În locul orelor de limbă şi istorie rusă, impuse de stat, a introdus studiul culturii poloneze. Predarea în poloneză fusese interzisă. Inspectorii din partea autorităţii de ocupaţie rusă veneau periodic să verifice dacă se respectă utlizarea limbii ruse. Elevii ascundeau manualele, iar profesorii o solicitau pe Maria, fiind cea mai bine pregătită, să răspundă (în rusă) la diverse întrebări ale inspectorului. Cel mai greu moment pentru ea era clipa când trebuia să răspundă la întrebarea referitoare la conducerea Poloniei. Maria şi-a menţinut în continuare antipatie faţă de guvernarea rusă şi resimte o deplină satisfacţie la aflarea veştii asasinării ţarului Alexandru al II-lea.


Tânăra Maria Sklodowska nu are parte de o copilărie prea fericită. Mama se îmbolnăveşte de tuberculoză (pe atunci nevindecabilă) şi se internează într-un sanatoriu ca apoi să se stingă din viaţă, în 1878, pe când Maria avea doar zece ani. Tatăl este înlăturat din funcţie pentru atitudinea sa împotriva stăpânirii ţariste, care devenise foarte apăsătoare (interzisese chiar şi folosirea limbii poloneze).

O întâlnire hotărâtoare la Paris avea să îi deschidă porţile către o nouă lume de oportunităţi şi de noi orizonturi. Curie va descoperi radiul şi va inventa termenul de radiaţie. Lucrările sale vor avea un impact deosebit şi în afara conceptualizării universului fizicii. Ea va deschide calea către mai multe posibilităţi pentru femei de a se implica în societate.

În 1883, la 15 ani, Marie Curie încheie studiile secundare cu cele mai bune rezultate din clasa sa. Intră în organizaţia clandestină feministă Universitatea Ambulantă şi ia legătură cu concepţiile pozitiviste ale lui Auguste Comte. Pentru a-şi câştiga existenţa, lucrează ca guvernantă.

Pentru a uita de nefericirile abătute asupra familiei sale, Maria se dedică studiilor. Fratele, Jozef, studia medicina la Varşovia, iar Bronisława luase locul mamei în gospodărie. Maria ar fi dorit să îşi continue studiile la Universitatea din Varşovia. Deoarece în Polonia acelei epoci femeile nu aveau dreptul la studii universitare, Maria se decide să îşi continue studiile peste hotare. Nici acest lucru nu era posibil din motive financiare, mai ales că tatăl ei pierduse foarte mult investind într-o afacere sortită eşecului.

Maria se înscrie la cursuri la care puteau participa şi femei. Va intra ca guvernantă pentru a putea finanţa studiile de medicină la Paris ale surorii sale, Bronisława, cu condiţia ca, după cea acesta va deveni medic, să finanţeze şi studiile Mariei. Întelegera fiind încheiată, Bronisława porneşte la Paris în ianuarie 1886. Astfel că, la 17 ani, Marie Curie intră ca guvernantă la o familie în Varşovia. Din nefericire, nu se înţelege cu proprietarul şi reuşeşte să se angajeze la o nouă familie. De această dată este primită cu căldură. Preda patru ore zilnic fiicei celei mari a familei şi trei ore celei mai mici.

Mai mult, reuşeşte să adune copiii din vecinătate şi să îi înveţe pe ascuns citirea şi scrierea în limba polonă. Deoarece în acea epocă guvernatele ajutau şi la treburile casei, puţinul timp liber pe care îl are la dispoziţie Marie Curie îl dedică studiului ştiinţific ajungând să se relaxeze rezolvând probleme de matematică.

În perioada sărbătorilor de iarnă ale acelui an, Kazimir, fiul cel mare al familei respective, care studia matematica la Universitatea din Varşovia, revine acasă şi este plăcut surprins de calităţile guvernantei surorilor sale. Între cei doi au loc diverse discuţii intelectuale ca între cei doi să se înfiripe şi o relaţie sentimentală. Mai mult, cei doi pun la cale planuri de căsătorie, dar se lovesc de opoziţia familiei anagajatoare, care nu o considera pe Maria, o guvernantă săracă, ca fiind potrivită pentru fiul cel mare. Marie Curie este dezamăgită, mai ales că nici Kazimir nu pare să opună rezistenţă acelor concepţii elitiste.

Din fericire, încheierea perioadei de slujbă ca guvernantă coincide cu succesul tatăl ei care în aprilie 1888 primeşte o slujbă mai bine plătită. Astfel puteau fi finanţate studiile Mariei care reuşeşte să îşi achiziţioneze echipamente cu care putea derula experimente ştiinţifice. Viitoarea femeie-savant se întoarce la Varşovia şi intră ca guvernantă la o altă familie.

Ulterior, sora sa, Bronisława se logodeşte cu un medic şi o invită pe Maria la Paris. Aici, descoperă cu surpriză atmosfera de libertate şi adoptă numele de Marie. În 1891 este admisă la Universitatea din Paris (Sorbona), unde reuşeşte să se acomodeze, dar cu o anumită dificultate, atât datorită faptului că nu stăpânea bine limba franceză, dar şi datorită faptului că, la 24 de ani, se considera prea în vârstă faţă de colegii ei.

Soţul Bronisławei, tot Cazimir se numea, polonez patriot, activează şi la Paris împotriva guvernării ţariste şi primeşte vizite de la persoane cu astfel de simpatii revoluţionare. Este la rându-i invitat la concertele susţinute de Ignacy Paderewski, muzician care va deveni conducător al Poloniei după eliberarea ţării.

Pentru a găsi mai multă linişte, Marie Curie se mută în propiul ei apartament, situat în apropierea universităţii. Duce o viaţă modestă, dar studiază cu asiduitate. Dar privaţiunile pe care este nevoită să le îndure o fac să cedeze. Nevoită să se hrănească la limita subzistenţei, este găsită aproape fără viaţă de către cumnatul ei, Cazimir, care o readuce în casa sorei sale. Aici şi reface sănătatea în casa sorei sale, dar, o dată revenită în apartamentul ei, continuă stilul auster de viaţă.

În 1893 este absolventă a cursurilor superioare cu magna cum laude şi devine licenţiată în fizică. În anul următor, o apreciere similară o obţine pentru matematică.

Dar situaţia financiară precară îşi spune din nou cuvântul şi Maria este nevoită să se întoarcă în Polonia. Dar, graţie demersurilor prietenei sale, Jadwiga Sikorska, Marie primeşte un ajutor neaşteptat: o bursă din partea guvernului Poloniei. Îşi reia studiile la Universitatea din Paris, iar un an mai târziu obţine licenţa în matematică.

Între timp, destinul îi rezervă o nouă surpriză fericită: întâlnirea cu viitorul soţ, Pierre Curie. Pe acesta îl cunoaşte datorită faptului că avea nevoie de un fizician cu experienţă care să o ajute în cercetările privind proprietăţile magnetice ale oțelului, temă de cercetare încredinţată Mariei de către profesorul îndrumător Gabriel Lippmann. Prin intermediul lui Josef Kovalsky, profesor de fizică de la Universitatea din Freiburg ce tocmai venise la Paris pentru a ţine o conferinţă, în 1894, Marie îl cunoaşte pe Pierre Curie. Deşi avea numai 35 de ani, acesta era deja celebru în lumea academică pentru cercetările sale cu privire la natura magnetismului. Deşi între cei doi se leagă o relaţie puternică, Marie se reîntoarce în ţara natală, de care o legau sentimente puternice. Nu stă acolo decât o scurtă perioadă şi revine la Paris. Se căsătoreşte cu Pierre Curie pe 26 iulie 1895, cu o ceremonie modestă, lipsită de fast. La fel de simplă este şi luna de miere pe care cei doi o petrec colindând prin Franţa pe biciclete.

În septembrie 1897 se naşte prima fetiţă a cuplului de savanţi şi anume Irène. A doua fetiţă, Ève, se naşte în 1904.

Pe 19 aprilie 1906, Marie Curie primeşte o nouă lovitură din partea destinului. În timp ce se deplasa către o editură pentru a publica un manuscris, traversând o intersecţie aglomerată, Pierre Curie este lovit de un atelaj greu şi îşi pierde viaţa, la numai 46 de ani.

Marie Curie va scrie o biografie în care evocă viaţa şi activitate soţului.

Intensa ei activitate, privaţiunile la care s-a supus, o fac pe Marie Curie vulnerabilă din punct de vedere al sănătăţii. Suferă de o inflamare a pelvisului renal şi este nevoită să se opereze. Petrece câteva luni de refacere în Anglia, apoi întreprinde câteva excursii în Suedia, însoţită de colegul şi prietenul ei, Albert Einstein.

În 1914, fiica sa, Irène este admisă la aceeaşi Universitate din Paris şi va studia ştiinţele asemeni mamei sale. Spre sfârşitul acelui an, izbucneşte Primul Război Mondial.

Ca urmare a expunerii la radiaţii şi a efortului intens, starea de sănătate a Mariei se înrăutăţeşte. Nu se proteja deloc de undele radioactive pe care le cerceta. Auzul şi vederea i se deterioraseră şi suferea atacuri din ce în ce mai dese. Într-o zi din primăvara anului 1934, Marie resimte un fel de febră şi părăseşte institutul de cercetare mai devreme ca de obicei. Din acel moment, starea ei de sănătate începe să se deterioreze extrem de rapid. Tot ceea ce medicii au putut face a fost să precizeze boala, anemie aplastică, un fel de lucemie datorată expunerii îndelungate la radiaţii şi faptul că sunt puţine şanse de recuperare. Marie a pornit spre un azil într-o zonă montană pentru a se trata, dar era prea târziu.

Marie Curie se stinge din viaţă la Sancellemoz, Paris, la două decenii după decesul soţului. A fost înmormântată alături de acesta într-o zonă rurală din afara capitalei Franţei.


Arbore genealogic Curie.jpg

Activitate ştiinţifică Edit

Radioactivitatea naturală Edit

În toamna anului 1895, Pierre intră ca profesor universitar şi astfel cei doi soţi proaspăt căsătoriţi îşi continuă împreună cercetările şi special în domeniul legat de magnetism. Marie îşi continuă şi pregătirile pentru susţinerea doctoratului.

Între timp, istoria fizicii particulelor este marcată de noi descoperiri: Roentgen descoperise razele X, iar Becquerel descoperă radioactivitatea uraniului.

În 1897, Marie se decide ca tema ei de doctorat să se refere la studiul acestor radiaţiilor. În acest scop, electrometrul construit de Pierre Curie se ve dovedi de o reală utilitate. În timp ce lucra cu diferite componente care includeau uraniul, Marie a descoperit că toriul (ce tocmai fusese descoperit de Berzelius în 1829) emite unde radioactive chiar mai intense decât uraniul. La fel de intense erau şi cele emise de pechblendă (uraninit), un minereu bogat în uraniu. Marie şi-a dat seama că a descoperit un nou element chimic. Pierre Curie şi-a suspendat cercetările proprii pentru a colabora cu Marie. În aprilie 1898, cei doi prezintă Academiei de Ştiinţă o teză privind radioactivitatea uraniului şi a toriului. Deoarece nu erau membri ai Academiei, prezentarea descoperirii este realizată de către Lippmann.

Cei doi îşi continuă cercetările şi ajung la concluzia că pechblenda conţine două elemente responsabile de emisia unor puternice unde radioactive. În iulie 1898 (1895?), ei reuşesc să izoleze unul din aceste elemente şi prezintă rezultatul Academiei de Ştiinţe. Acest nou element se va numi "poloniu", după numele ţării de origine a Mariei. În cadrul acestui document, este folosit pentru prima dată termenul de "radioactivitate".

Descoperirea radioactivităţii va avea un impact incomensurabil în lumea fizicii şi mai ales a fizicii particulelor. S-a înţeles şi mai bine structura atomului dovedindu-se că acesta poate fi descompus în particule mai mici.


Lupta pentru radiu Edit

Marie Curie 211.jpg

Pe când cerceta diferite tipuri de minereu, Marie a descoperit unul care emitea o radiaţie mai puternică decât uraniul pur. Cu alte cuvinte, emisia radiaţiilor nu era un domeniu exclusiv al uraniului, deci ar exista şi alte elemente care pot emite radiaţii.

Soții Curie au raportat, pe data de 26 decembrie 1898, că un nou element diferit de poloniu a fost găsit de ei. Mai târziu, Marie Curie l-a izolat din uraninit, denumindu-l "radiu".

Dar, pentru a demonstra acest lucru, ei trebuie să continue cercetările şi ajung la concluzia că au nevoie de cantităţi mari de pechblendă. Reuşesc să obţină o tonă de reziduuri de la o mină. Amândoi lucrează atât de intens, că nu părăsesc laboratorul nici pentru a lua masa. În plus, pe lângă grija pe care trebuie să o acorde fiicei lor, în anul 1900, Marie începe să predea cursuri de fizică pentru a-şi ajuta financiar familia. În 1901 s-a descoperit că radiul putea vindeca anumite afecţiuni dermatologice. Adevăratele rezultate apar în primăvara anului următor, 1902, când soţii Curie reuşesc să extragă 1 decigram de clorură de radiu pur dintr-o mare cantitate de pechblendă.

În 1903, un industriaş american le solicită celor doi savanţi să le cedea dreptul de autor pentru metoda de purificare a radiului şi primeşte răspuns favorabil din partea acestora.

În iunie 1903, Marie Curie primeşte titlul de doctor în ştiinţe din partea Universităţii din Paris pentru teza sa de doctorat privind cercetarea asupra radioactivităţii. În luna noiembrie a aceluiaşi an, Comitetul Nobel din Suedia decide să confere Mariei şi lui Pierre Curie, dar şi lui Henri Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică.

Faptul că o femeie de origine poloneză a primit o astfel de decoraţie a stârnit un puternic ecou. Însă participarea celor doi soţi la ceremonia de decernare a fost amânată din cauza gradului ridicat de oboseală la care ajunseseră datorată muncii excesive.

În 1904, Pierre Curie devine profesor universitar la Universitatea din Paris, astfel că Marie este nevoită să continue singură munca de cercetare, dar şi să se ocupe de familie, mai ales că în acel an se năştea Ève, a doua fetiţă a cuplului.

Tot în acel an, 1904, ce doi merg la Stockholm pentru a susţine discursurile de primire a Premiului Nobel.

Decesul lui Pierre Curie, reprezintă o puternică lovitură pentru Marie. Trece peste acest eveniment nefericit şi continuă munca, nu fără rezultate.

În această perioadă, Marie este impulsionată de un nou obiectiv de către o teză care fusese publicată de către Lord Kelvin, conform căruia radiul nu era un element chimic, ci doar un compus al heliului şi al plumbului. Pentru a demonstra că radiul este un element nou, Marie a început să lucreze la izolarea radiului pur în locul unei simple cloruri de radiu, operaţie dificilă care necesita o deosebită îndemânare.

Dificultatea provenea şi din faptul că acesta există în natură în cantităţi mult mai mici decât ar putea pune în evidenţă un instrument obişnuit de măsură. Pentru detectarea radiului, Marie a utilizat electrometrul construit de către soţul său. Acest nou instrument i-a permis să detecteze undele radioactive emise de radiu în aer.


Pentru aceasta a utilizat metoda de distilare fracţionată. Marie va topi ani întregi pechblendă în recipiente special concepute pentru acest scop. Deoarece nu cunoştea temperatura de topire a radiului, Marie va folosi procedeul încercare şi eroare pentru a determina temperatura pe care trebuia să o utilizeze. De asemenea, exista posibilitatea ca cea mai mică neatenţie în procesul cristalizării fracţionate să compromită întreaga activitate de cercetare dusă până atunci. Din acest motiv, soţii Curie au dedicat foarte puţin timp altor activităţi. Luau masa în grabă şi se întorceau la recipientele cu minereu de uraniu, încălzit la temperaturi de sute de grade. Mai mult, laboratorul utilizat de soţii Curie era localizat într-o zonă cu umiditate crescută şi cu schimbări bruşte de temperatură, nefiind cel mai bun loc pentru derularea unor cercetări atât de minuţioase. Cu toatea acestea, Marie a afirmat ulterior că cei mai frumoşi ani din viaţa sa au fost cei petrecuţi în laboratorul său de cercetare.


După ani de experienţe obositoare, desfăşurate aproape monoton, soţii Curie reuşesc să izoleze un decigram de clorură de radiu, o cantinate infinitezimală în raport cu volumul imens de minereu utilizat.


La nici o lună după decesul lui Pierre, Mariei i se propune să preia atribuţiile acestuia la catedra Universităţii din Paris.


În 1910, după mulţi ani de efort, reuşeşte să izoleze radiul metalic.


În 1911, Marie Curie primeşte cel de-al doilea Premiu Nobel.

În 1914 este înfiinţat Institutul de cercetare a radiului, iar în 1920 Institutul Curie.

În 1921, Marie Curie merge în America (împreună cu cele două fete) pentru a achiziţiona radiu. Este primită cu multă căldură de preşedintele Warren Harding, care îi acceptă solicitarea. Marie Curie primeşte un gram de radiu pe care îl va utiliza în cercetările sale ulterioare.

În 1934, Marie Curie are parte de o ultimă satisfacţie din domeniul ştiinţei: fiica sa, Irène, alături de soţul, Joliot, descoperă radiaţia artificială.

Descoperirea radioactivităţii aducea o nouă lumină în ceea ce se cunoştea până atunci despre atom. Marie Curie nu era interesată să descopere legile naturii şi universale ale materiei, asemeni fizicianului, ci, asemeni, chimistului, s-a concentrat natura şi structura lucrurilor. Cu toate acestea, abordarea sa în studiul radiaţiei a constituit un punct de plecare pentru investigaţiile asupra structurii atomului care vor fi iniţiate în secolul XX.

În comparaţie cu soţia sa, Pierre Curie îşi desfăşura activitatea cu prudenţă şi logică bazându-se pe deducţie, în timp de Marie se baza pe inducţie. Astfel se poate spune că Pierre era fizicianul, iar Marie chimistul. Numai prin colaborarea a două firi aparent contrarii, dar complementare, s-ar fi putut ajunge la rezultate novatoare.

Marie Curie 17.jpg

Conferinţa internaţională organizată la Bruxelles în anul 1911. În primul rând, a doua din dreapta, este Marie Curie. Albert Einstein poate fi văzut în rândul din spate, al doilea din dreapta

Activitate politico-socială Edit

Relaţia cu alţi savanţi contemporani Edit

Fizicianul Lord Kelvin a fost printre primii savanţi care au recunoscut valoarea ştiinţifică a operei soţilor Curie. Între cei trei s-a legat o relaţie strânsă şi se întâlneau discutând teme de interes reciproc. În momentul când soţii Curie au primit recunoaşterea academică, Kelvin nu a ezitat să îşi exprime satisfacţia. Mai mult, într-una din întâlniri, soţii Curie i-au oferit un grăunte de radiu drept suvenir.

În 1912, Albert Einstein devine profesor al universităţii pe care o absolvise în Elveţia şi aceasta la recomandarea Mariei Curie, care a adus ca argument lucrările sale excelente, recunoscute aproape de orice membru al comunităţii ştiinţifice. Marie Curie a fost unul dintre puţinii oameni care au înţeles pe deplin teoriile dificile ale lui Einstein, încă din momentul când au fost publicate. În numeroase rânduri, cei doi au discutat teme de fizică, în special în călătoriile pe care Marie le-a făcut, alături de fiicele sale.

Patriotism Edit

Ca reacţie la revolta poloneză din 1863, conducătorii ruşi au urmărit să reprimeze orice aparţinea de cultura şi civilizaţia poloneză. Unul din rezultatele acestei politici a fost utlizarea forţată a limbii ruse în şcolile poloneze.


Ca expresie a dragostei pentru patria natală, la înmormântarea Mariei Curie, fratele ei, Jozef, şi sora sa, Bronislava, au presărat pământ polonez peste sicriul ei.

Activism Edit

După izbucnirea Primul Război Mondial, guvernul Franţei ia măsuri pentru protejarea rezervelor sale de radiu. Marie susţine acest efort, ajutând la transportul cutiilor cu acest element la Bordeaux.

Marie face tot posibilul pentru a susţine Franţa în acest război. Aflând despre insuficienţa ajutorului medical acordat soldaţilor răniţi, susţine utilizarea radiaţiilor X de către medicii militari. Alături de alţi numeroşi voluntari, porneşte spre câmpul de luptă cu opt vehicule echipate cu instalaţii care utilizează raze X, de care vor beneficia zeci de mii de soldaţi. Utilizarea radiului pentru tratamente medicale se va dezvolta în următorii ani.

Sfârşitul conflagraţiei mondiale va aduce deplină satisfacţie femeii-savant: Tratatul de Versailles stipulează şi independenţa Poloniei.

Promovarea ştiinţei Edit

În 1907, împreună cu erudiţii săi colegi Émile Borel şi Jean Perrin, Marie Curie pune bazele unei şcoli particulare, ale cărei cursuri se ţineau la casele copiilor respectivi. Aceasta amintea oarecum de şcolile de fete clandestine la care fusese educată Maria pe când era mică.

În acelaşi an, Marie angajează mai mulţi oameni pentru a-i acorda asistenţă la munca de cercetare, lucru posibil prin contribuţiile financiare ale omului de afaceri american Andrew Carnegie.

În 1914, sub egida Universităţii din Paris, este înfiinţat un institut de cercetare a radiului sub conducerea Mariei Curie.

În 1920, prin actele de caritate ale familei Rothschild şi ale altora, a fost înfiinţat Institutul Curie.

În 1926 se înfiinţează şi la Varşovia un institut de cercetare a radiului.


Discriminarea femeii Edit

Deşi plină de succese ştiinţifice răsunătoare, viaţa Mariei Curie a fost umbrită şi de efectele umilitoare ale discriminării femeii, care încă era predominantă în acea epocă. Pe când era studentă, mai ales datorită faptului că numărul femeilor în universităţi era extrem de mic, era adesea acostată de tinerii ei colegi. Se spune că prietena ei, Jadwiga Sikorska, intervenea adeseori, astfel că Marie, care pe atunci nu era interesată de vreo relaţie, putea să se ocupe liniştită de studiile sale.

Apariţia ei la catedra Universităţii din Paris (spre a lua locul soţului de curând decedat) reprezintă un moment unic în istoria academică a Franţei, pentru care era un lucru neobişnuit ca o femeie să deţină o astfel de funcţie.

În 1911 se supune la vot admiterea Mariei Curie în cadrul Academiei de Ştiinţe. Într-o epocă în care discriminarea femeii era încă predominantă, propunerea a fost respinsă. Eforturile de denigrare a femeii-savent nu se opresc aici: Un ziar parizian din acelaşi an sugerează existenţa unei posibile relaţii sentimentale între Marie Curie şi Paul Langevin. Langevin provoacă la duel pe autorul articolului din acel ziar. Borel şi Perrin sunt indignaţi de această campanie de denigrare. Unii chiar i-au cerut Mariei să renunţe la cel de-al doilea Premiu Nobel care urma să i se decerneze.

Ulterior, ca o ironie a sorţii, nepoata Mariei Curie şi nepotul lui Langevin s-au căsătorit. Este vorba de Hélène Joliot şi Michel Langevin.

Concepţii religioase Edit

Născută într-o ţară majoritar catolică, tânăra primeşte numele de botez al Sfintei Maria, considerată şi o ocrotitoare a ţării. Dacă tatăl nu era un religios evlavios, în schimb mama era o catolică ferventă şi îşi ducea copiii la biserică în fiecare duminică. Mai mult, când aceasta se îmbolnăveşte de tuberculoză, consideră boala ca fiind o încercare la care o supune divinitatea. Remarcând că mama ei nu se însănătoşeşte în ciuda repetatelor rugăciuni, Maria începe să piardă credinţa. Moartea mamei o determină să piardă interesul pentru religie (pe care îl manifestă doar formal) şi să aibă tot mai mult încredere în ştiinţă.

Valoarea ştiinţifică a contribuţiilor sale Edit

Descoperirea, de către soţii Curie, a radioactivităţii şi ulterior cercetările lui Ernest Rutherford au condus la ideea că atomul nu este indivizibil.

Au fost propuse mai multe modele pentru structura atomului, toate având ca esenţă ideea că atomul este format dintr-un nucleu şi un înveliş de electroni, nucleul fiind cel care emite undele radioactive.

O altă utilitate practică a descoperirilor Mariei Curie a constat în utilizarea radiului în tratamentul cancerului.

Dar principalul motiv pentru care marele savant îşi desfăşura munca de cercetare nu era unul pragmatic, ci curiozitatea ştiinţifică:

"Mă număr printre cei care cred că ştiinţa are o frumuseţe aparte. Un om de ştiinţă în laboratorul său nu este numai un tehnician; el este asemeni unui copil aflat în faţa unor fenomene naturale care îl impresionează ca şi cum s-ar afla într-un basm."

Recunoaştere şi distincţii Edit

Spit Budimex.jpg

Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii Maria Sklodowska Curie din Bucuresti (fost Budimex), intrarea

Studiul mecanismului radioactivităţii, cercetat de soţii Curie, a sugerat existenţa unei activităţi la nivel atomic şi subatomic şi a deschis noi drumuri în ştiinţa modernă. Curiozitatea intelectuală arzătoare faţă de necunoscut a Mariei Curie deschide drumul comunităţii ştiinţifice spre un nou univers de descoperiri.

În 1903 i se decernează Premiul Nobel pentru Fizică (împreună cu soţul). Al doilea Premiu Nobel îl primeşte în 1911, dar de data aceasta pentru chimie.

  • 1903: împreună cu (Pierre Curie) Medalia Humphry Davy.


În 1910, Marie Curie participă la o conferinţă internaţională pe teme ştiinţifice organizată la Bruxelles, în cadrul căreia se propune ca unitatea de măsură a radioactivităţii să fie "curie".

În 1910, Mariei Curie i se decernează medalia Legiunii de Onoare, dar ea o respinge.

Elementul chimic cu numărul atomic 96 este denumit curiu în memoria celor doi savanţi.

În 1922, Marie Curie devine membră a Comitetului de Cooperare a Ligii Naţiunilor şi ulterior vicepreşedinte al acestuia.

  • 1922: membră a Academiei Franceze de Medicină. Marie a militat şi pentru utilizarea în medicină a substanţelor radioactive.

Altă versiune Edit

Maria Sklodowska (Marie Curie de mai târziu), s-a născut la 7 noiembrie 1867, la Varşovia. Pe atunci Polonia era dezmembrată, împărţita de trei imperii: Germania, Rusia si Austria. Tatăl, Wladyslaw Sklodowski, era profesor de matematicã si de fizicã, iar mama, directoare unui mic pension de fete.

Copilăria şi adolescenţa Mariei (alintata Mania) au fost pline de tristeţe. Mama sa avea sa moara de tuberculozã în 1878, pe când copila avea doar 10 ani. În 1883, Marie îşi termina studiile secundare, obţinând medalie de aur, dar nu are posibilitatea sa se înscrie la universitate.

În toamna anului 1891 se deschide un nou capitol din viaţa Mariei Sklodowska. După ani de munca, reuşeşte, la 24 de ani să-şi cumpere un bilet de tren Varşovia – Paris, călătorind într-un vagon de clasa a patra, ghemuită pe un scaun pliant luat de acasă.

Cu teama, dar şi plină de speranţă, tânăra se îndreaptă spre metropola civilizaţiei, Parisul, de unde Bronia o chema cu insistentã la studii.

În 1894, societatea pentru încurajarea industriei naţionale, din Paris, a contractat cu Marie un studiu asupra proprietăţilor magnetice a diverse oteluri. Profesorul Towalski o sfătuieşte să folosească laboratorul unui tânăr savant francez, Pierre Curie. Un an mai târziu, Marie va accepta cererea în căsătorie lui Pierre. Astfel, la 26 iulie 1895 devine Marie Curie - Stlodowska.

Doi ani mai târziu, în 1897 se naşte Irène, viitoarea savanta Irène Joliot - Curie, care, împreuna cu soţul sau, Frédéric Joliot va obţine Premiul Nobel pentru descoperirea radioactivităţii artificiale. În 1904 se naşte a doua fiică, Ève, viitoarea ziarista, scriitoare, pianistă, autoare a unei biografii a mamei sale.

La finalul anului 1897 bilanţul activităţii Mariei Curie se prezintă astfel: doua licenţe, concursul de agregaţie pentru învăţământul secundar, un studiu asupra magnetizării oţelurilor călite.

În ultimii ani ai secolului al XIX-lea studiul descărcării electrice în gazele rarefiate a dus la observarea unor fenomene de fosforescentã si de radiaţii noi: razele catodice si razele Röetgen (sau razele X). Marie Curie va demonstra cã misterioasa radiaţie este o proprietate atomica, existând posibilitatea ca si alt corp, sa aibă aceastã putere. Compuşii unui alt corp, toriul, emit acelaşi gen de raze. Ea denumeşte fenomenul “radioactivitate”, iar corpurile cu aceastã proprietate se numesc radio elemente. Examinând unele minerale, constatã o radioactivitate excesiva, aceasta conţinând o substanţă mult mai puternicã, un element chimic necunoscut.

Pierre a urmărit cu interes progresele soţiei sale, alăturându-si eforturile spre a găsi noua substanţă. Împreuna vor descoperi existenta a doua corpuri noi, distincte. În iulie 1898 anunţa în “Coruptes rendus” descoperirea primei substanţe extrase din pehblenda, (un minereu de uraniu) devenitã poloniu (potrivit tarii de origine). La 26 decembrie 1898, soţii Curie anunţă în şedinţa Academiei de Ştiinţe din Paris, descoperirea celei de-a doua substanţe, denumită radiu. Scopul imediat este de a obţine poloniu si radiu în stare pura. Guvernul austriac le oferă soţilor Curie o tona de pehblendã. În 1902, Marie reuşeşte să prepare un decigram de radiu pur si face o prima determinare a greutăţii atomice: 255. Radiul exista oficial.

Radiul se va dovedi util în medicina. Radioterapia distruge celule bolnave si vindeca anumite forme de cancer si a căpătat numele de Curieterapie. Soţii Curie au convenit sa nu-si breveteze tehnica obţinerii radiului, deşi acest lucru le-ar fi putut aduce imense câştiguri materiale. Ar fi fost, după ei, contrar spiritului ştiinţific. Einstein afirma după moartea savantei: “Doamna Curie e singura dintre toate fiinţele celebre pe care gloria n-a reuşit să o corupă".

Colaborarea, viata de cuplu a celor doi soţi Curie este întrerupta la 19 aprilie 1906, când Pierre aluneca sub roata unui camion greu si moare.

În 1911 Marie e laureata a Premiului Nobel pentru Chimie

Timp de 35 de ani, Marie vine în contact cu radiaţiile produse de radiu. Vreme de patru ani s-a expus radiaţiilor emise de aparatele Röetgen. Ea sfidează oboseala şi bolile care o macină: vederea tot mai slabă, reumatismul, vâjâitul insistent din urechi. În iunie 1934 o boalã, care la început nu părea îngrijorătoare, se agravează brutal. Doctorii îi promit fiicei sale, Ève, ca îi vor uşura prin somnifere cele din urma chinuri ale Mariei. Cuvintele cele din urma: “Nu mai vreau decât sa fiu lăsată în pace”.

În dimineaţa zilei de 4 iulie 1934 Marie Curie înceta din viaţă în Sanatoriul din Sancellemoz. Diagnosticul: “anemie pernicioasa aplazica, cu evoluţie rapida, febrilă. Măduva osoasă nu a reacţionat probabil din cauza faptului ca era alterată de o îndelungatã acumulare de radiaţii”. La 6 iulie, fără discursuri, fără cortegii, va fi înmormântata la cimitirul Sceaux, lângă soţul sau. Fraţii săi aruncau în groapa deschisă un pumn de pământ din Polonia. Pe piatra funerară este scris: “Marie Curie - Sklodowska 1867-1934”.

În 1935 apare post-mortem lucrarea Mariei Curie: “Radioactivitatea”

Spitalul Budimex, denumit astazi Marie Curie (Maria Sklodowska Curie), a fost oferit poporului roman ca un dar special din partea guvernului polonez dupa cutremurul din 1977.

In 1984 isi deschide portile ca unul dintre cele mai mari spitale de copii din Romania. Cunoscut initial ca Spitalul Polonez si apoi ca Spitalul Budimex, acesta a reunit medici pediatri de renume de la diferite spitale din Bucuresti, care au transformat acest dar al poporului polonez intr-unul dintre cele mai bune centre medicale dedicate ingrijirii copiilor.


Sursa: Agentia.org

Galerie imagini Edit

Resurse Edit

30 31 32

Also on Fandom

Random Wiki