Fandom

Math Wiki

Geometrie analitică

1.029pages on
this wiki
Add New Page
Comment1 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

În plan Edit

  • coordonatele unui punct: M(x, y) \!
\vec v= a \vec i + b \vec j + c \vec k. \!
\vec {M_1 M_2} = (x_2 - x_1) \vec i + (y_2 - y_1) \vec j + (z_2 - z_1) \vec k \!
  • coordonatele mijlocului unui segment:
\begin{cases} x_M = \frac {x_1 + x_2}{2}, \\ \\ y_M = \frac {y_1 + y_2}{2}, \\ \\ z_M = \frac {z_1 + z_2}{2}.  \end{cases} \!
  • coordonatele centrului de greutate al unui triunghi:
x_G = \frac {\sum x_i}{3}, y_G = \frac {\sum y_i}{3}. \!
  • condiția ca doi vectori să fie paraleli:
\vec v_1 \| \vec v_2  \; \Leftrightarrow \; \frac {x_1}{x_2}=\frac {y_1}{y_2}. \!
  • condiția ca doi vectori să fie perpendiculari:
\vec v_1 \perp \vec v_2  \; \Leftrightarrow \;  x_1 x_2 + y_1 y_2=0. \!
  • Produsul scalar a doi vectori:
\vec v_1 \cdot \vec v_2 = |\vec v_1|\cdot |\vec v_2| \cos \angle (\vec v_1, \vec v_2). \!
  • Ecuația generală a dreptei:
ax + by + c=0. \!
  • Condiția ca două drepte să fie paralele:
d_1 |\ d_2 \; \Leftrightarrow \; \frac {a_1}{a_2} = \frac {b_1}{b_2} \neq \frac {c_1}{c_2}. \!
  • Condiția ca două drepte să fie perpendiculare:
d_1 \perp d_2 \; \Leftrightarrow \; a_1 a_2 + b_1 b_2=0.
  • Distanța de la un punct la o dreaptă:
d(M_0, d) = \frac {|a x_0 + by_0 +c|}{\sqrt {a^2 + b^2}}. \!
  • Măsura unghiului dintre două drepte:
\cos \angle (d_1, d_2) = \frac {\vec d_1 \vec d_2}{|\vec d_1|  |\vec d_2|}= \frac {a_1 a_2 + b_1 b_2 + c_1 c_2}{\sqrt {a^2_1 + b^2_1} \sqrt {a^2_2 + b^2_2}} \!
  • Ecuațiile bisectoarelor unghiului a două drepte:
\frac {|a_1 x + b_1 y +c_1|}{\sqrt {a_1^2 + b_1^2}} = \pm \frac {|a _2 x + b_2 y +c_2|}{\sqrt {a_2^2 + b_2^2}}. \!

În spațiu Edit

  • coordonatele centrului de greutate al unui triunghi:
x_G = \frac {\sum x_i}{3}, y_G = \frac {\sum y_i}{3}. \!
  • condiția ca doi vectori să fie paraleli:
\vec v_1 \| \vec v_2  \; \Leftrightarrow \; \frac {x_1}{x_2}=\frac {y_1}{y_2} \frac{z_1}{z_2}. \!
  • condiția ca doi vectori să fie perpendiculari:
\vec v_1 \perp \vec v_2  \; \Leftrightarrow \;  x_1 x_2 + y_1 y_2 + z_1 z_2=0. \!
  • Produsul scalar a doi vectori:
\vec v_1 \cdot \vec v_2 = |\vec v_1|\cdot |\vec v_2| \cos \angle (\vec v_1, \vec v_2). \!
  • Ecuația generală a planului:
ax + by + cz +d=0, \; \vec n = a \vec i + b \vec j + c \vec k. \!
  • Condiția ca două plane să fie paralele:
P_1 |\ P_2 \; \Leftrightarrow \; \frac {a_1}{a_2} = \frac {b_1}{b_2} = \frac {c_1}{c_2} \neq \frac {d_1}{d_2}. \!
  • Condiția ca două plane să fie perpendiculare:
P_1 \perp P_2 \; \Leftrightarrow \; a_1 a_2 + b_1 b_2 + c_1 c_2=0.
  • Distanța de la un punct la o plan:
d(M_0, \alpha) = \frac {|a x_0 + by_0 +c z_0 +d|}{\sqrt {a^2 + b^2 c^2}}. \!
  • Măsura unghiului dintre două plane:
\cos \angle (P_1, P_2) = \frac {\vec n_1 \vec n_2}{|\vec n_1|  |\vec n_2|}. \!
  • Ecuațiile bisectoarelor unghiului a două plane:
\frac {|a_1 x + b_1 y +c_1z +d_1|}{\sqrt {a_1^2 + b_1^2 + c_1^2}} = \pm \frac {|a _2 x + b_2 y +c_2 + d_2|}{\sqrt {a_2^2 + b_2^2 + c_2^2}}. \!

Istoric Edit

Fondatorii Edit

Geometria analitica a fost creată în același timp, de către René Descartes și Pierre Fermat.

Se stia inca din Antichitate ca fiind data o curbă, intre coordonatele punctelor ei exista o anume relatie, din care apoi, pe cale geometrica, erau deduse altele.

Descartes a inverstat rolurile dintre geometrie si algebră, punand in primul plan, algebra; el a aratat ca invers, oricarei relatii intre coordonatele x, y, \; f(x, y)=0, \! ii corespunde o curba.

Incepand cu Geometria sa, din 1637, calculul literal a luat forma moderna pe care o are si astazi. La François Viète, calculul literal avea tot o baza geometrică; pentru el, formulele

(a+b)^2=a^2+2ab+b^2 \!,   (a-b)^2=a^2-2ab+b^2 \!

sunt diferite, doarece a si b sunt masuri ale segmentelor deci egalitatile exprima strict relatii dintre arii. Incepand cu Descartes literele nu mai reprezinta lungimi de segmente, ci numerele iraționale. Ideea era trasata de Diofant, dar s-a impus in matematici.

Descartes pleaca in cartea sa, de la problema lui Papus:

Fie date patru drepte in plan si se cere sa se gaseasca multimea punctelor M astfel ca intre distantele lor d_i \! la dreptele \delta_i \; (i=1, 2, 3, 4) \!, sa avem relatia d_1d_2=k \cdot d_3d_4 \!.

Descartes noteaza cu x, y coordonatele punctului M si exprima prin consideratii sintetice distantele, observand ca toate sunt lineare in x, y. Deci dimensiunea produsului este data de numarul dreptelor care intervin. In cazul a cate doua drepte in fiecare parte a egalitatii, avem o acuzatie de gradul al doilea in x, y deci luindu-l pe x arbitrar fixat, il putem construi pe y cu rigla si compasul. In cazul a cinci drepte avem acelasi rezultat, deoarece o necunoscuta fie x intra cel mult la gradul al treilea si a doua, fie y, la gradul al doilea. Fixandu-l pe x, putem sa-l construim pe y. In cazul dreptelor paralele, o necunoscuta dispare si ramane cealalta necunoscuta la gradul al treilea si rezolvarea necesita si o conica, adica este o problema solida, dupa terminologia timpului, numele de problema plana fiind atribuit acelora a caror constructie era realizabila cu rigla si compasul, adica necesitau numai drepte si cercuri. In cazul a cinci drepte paralele sau in cazul a 6, 7, 8, 9 drepte, o relatie de forma

d_1 \cdot d_2 \cdot d_3 \cdot d_4 \cdot d_5=k \cdot d_6 \cdot d_7 \cdot d_8 \cdot d_9 \!

duce la o ecuatie cel mult de gradul al cincilea. Pentru gradul al treilea sau al patrulea, fixand o coordonata o determinam oe cealalta plol rin intersectia a doua conice. Pentru gradul al cincilea putem sa aranjam astfel ca una din necunoscute, de exemplu y,yea sa intervina cel mult la gradul al patrulea si pentru cel mult cinci drepte avem o problema plana; pentru 6, 7, 8, 9 drepte avem o problema solida. Clasificarea continua mai departe.

Descartes recomanda studierea si a problemelor care nu sunt plane; ca aplicatie da o generare mecanica simpla a curbelor de ecuatie polara

r=a \sec^2 \theta \; \; , r=a \sec^4 \theta , \cdots \!

care generalizeaza campila lui Eudoxiu si exprima ideea findamentala ca pentru orice curba avem o relatie intre coordonate, aceeasi pentru toate punctele ei iar gradul relatiei este independent de alegerea axelor.

Descartes da o metoda generala de ducerea normalei intr-un punct la o curba si introduce ovalele.

In restul lucrarii da indicatii generale privind radacinile reale ale unei ecuatii algebrice.

Descartes n-a rezolvat nici una din problemele elemntare de geometrie analitica; el n-a dat nici macar formula distantei dintre doua puncte, nici macar ecuatia dreptei. A trasat doar liniile generale.

Lucrarea lui Descartes era greu de citit de catre contemporani.

Deosebit de interesanta este introducerea cartii sale, acel Discurs asupra metodei, in care Descartes, dand criteriile ale timpului sau.

Si lui Fermat a fost publicata postum, in 1679; dar prin scrisori, ea era cunoscuta in 1637, anul aparitiei Geometriei lei Descartes.

Si Fermat a enuntat ca orice ecuatie f(x, y)=0 \! reprezinta o curba. Din punctul de vedere metodic, el a mers mai departe decat Descartes. Fermat a aratat ca o ecuatie de gradul intaii reprezinta o dreapta, ca

xy=const. \!

este ecuatia unei hiperbole echilaterale, ca

x^2=ay \!

este ecuatia unei parabole; de asemenea a dat ecuatia cercului, a elipsei.

Pentru Fermat, orice relatie algebrica este simbolul unei operatii geometrice; el a creat geometria analitica, utilizand metode geometrice in sensul lui Apoloniu.

Si Descartes si Fermat considerau o singura axa si ambele coordonate pozitive.


Primii continuatori Edit

Frans van Schooten, traducand Geometria lui Descartes in limba latina, a insotit-o de numeroase comentarii in care a lamurit punctele obscure. El a dat, in 1656, formulele de translatie si de rotatie plana

x'=\frac{ax-by+p}{\sqrt{a^2+b^2}}, y'=\frac{bx+ay+q}{\sqrt{a^2+b^2}}. \!

John Wallisa dat, in 1655, ecuatia generala a conicelor

y^2=2px+qx^2 \!

raportate la o axa si tangenta in varf si le-a studiat pe baza acestei ecuatii.

Wallis a introdus si coordonatele negative.

Rene Sluse a dat pentru prima oara, in 1659, reprezentarea grafica a unei functii date.

Philippe Lahire a scris mai multe carti despre conice. El le-a introdus necorespunzator, dar comod pentru expunere, cu ajutorul focarelor asa cum au ramas in cartile elementare actuale. Lahire a tratat analitic si teoria polarelor. El a aratat, in 1685, ca doi diametri conjugati ai unei conice sunt conjugati in raport cu asimptotele. A introdus cercul ortoptic al unei conice, adica a aratat ca multimea punctelor din care este un cerc concentric.

Figura lui de La Hire.jpg

fig. 1

Lahire a mentionat, in 1685, proprietatea comoda pentru desenarea unei elipse. A considerat doua cercuri concentrice de raze perpendiculare OA=a', OB=b (fig. 1). O secanta mobila dusa prin O taie cercurile in P si Q. Paralela din P la OB si din Q la OA se taie in punctul M, care descrie elipsa de semiaxe a, b.

O alta teorema importanta relativ la conice, data de Lahire in 1685, este urmatoarea.

Conica lui de La Hire.jpg

fig. 2

Dreapta uneste focarul unei conice cu un punct P exterior este bisectoarea unghiului format unind focarul cu punctele ale tangentelor duse din P adica (fig. 2)

\angle PFT_1= \angle PFT_2. \!

Daca T_1 T_2 \! taie directoarea corespunzatoare focarului F in punctul Q atunci FQ este bisectoare exterioara a unghilui T_1 FT_2 \! [41].

De asemenea, ca o aplicatie a proprietatii precedente, daca o coarda a unei conice trece prin focar, perpendiculara pe ea in focar trece prin polul coardei (fig. 3)

Conica lui de La Hire 2.jpg

fig. 3

Lahire a introdus denumirea de origine si a initiat, in 1679, si geometria analitica a spatiului. El a reprezentat punctele spatiului prin trei coordonate si a dat prima oara, in acelasi an, ecuatia unei suprafete, anume a paraboloidului de rotatie

z=x²+y².

Leibniz a introdus denumirea de abscisa, ordonata si coordonate.

L'Hôpital a rezolvat analitic mai multe probleme de locuri geometrice, care duc la curbe de gradul al doilea.

Dar, in general, continuatorii nu au fost preocupatii sa refaca analitic, rezultatele cunoscute pe cale sintetica.

Ei au folosit geometria analitica, combunata cu calculul diferential si integral, pentru rezolvarea problemelor noi.


Curbele speciale Edit

In afara curbelor cunoscute din Antichitate, secolul al 17-lea a trezit la lumina o multime de curbe speciale, studiate prin metodele combinate:sintetice, analitica si cu ajutorul analizei.

Rene Descartes insusi, ca exemplu de a obtine proprietatile unei curbe, plecand de la ecuatie, a introdus, in 1638, foliul, prin ecuatia lui

x^3+y^3=3axy, \!

retinand numai bucla din primul cadran; el a scos in evidenta simetria curbei fata de prima bisectoare, punctul dublu in origine, avand ca tangente in acest punct, axele (fig. 4).

Descartes introduce foliul lui Descartes.jpg

fig. 4

urmarind sa obtina forma cea mai rationala a lentilelor, Descartes a studiat in 1637 o clasa de ovale, determinate printr-o relatie lineara intre distantele punctelor mobile la doua puncte fixe

f|MF|+g|MG|=k. \!

In coordonatele polare, curba are o ecuatie de forma

r^2+(a+b \cos \theta)r+c=0. \!

Curba are doua ramuri, inverse una alteia in raport cu focarul F (fig. 5).

Ovală introdusă de Descartes.jpg

fig. 5

Descartes a introdus in 1638 si spirala logaritmică, traiectoria unui punct mobil, supus in acelasi timp si unei rotații si unei omotetii, deci este traiectoria unei asemanari (fig. 6).

Spirala logaritmica are ecuatia polara

Descartes a introdus curba prin proprietatea ei de a avea arcul s proportional cu raza vectoare

s=c \cdot r \!

si a aratat ca spirala logaritmica isi taie razele vectoare sub un unghi constant.

De asemenea, Descartes a determinat, in 1638, normala la cicloidă.

Cicloida studiată de Descartes.jpg

fig. 7

Cicloida este descrisa de un punct dat M, al unui cerc mobil c, care se rostogoleste pe o dreapta a (fig. 7).

Curba are ecuatiile

x=a(\theta -\sin \theta), y=a(1- \cos \theta). \!

Descartes a aratat, in 1638, ca normala in punctul M trece prin punctul I de contact al cercului c cu dreapta a.

Mai general, in acelasi an, 1638, Descartes a aratat ca daca o curba c se rostogoleste pe o curba a, normalele punctelor curbei mobile c trec prin punctul de contact al celor doua curbe c si a.

Pierre Fermant a dat in acelasi an, 1638, aceeasi proprietate a normalei cicloidei.

El a calculat aria buclei foliului Descartes, aratand ca este egala cu \frac 3 2 a^2. \!

In adevar, avem ecuatiile parametrice

x=\frac{3at}{1+t^3}, \;  y=\frac{3at^2}{1+t^3} \!

si

x'=3a\frac {1-2t^3}{(1+t^3)^2}, \; y'=3at\frac {2-t^3}{(1+t^3)^2} \!

Atunci

A = \frac 1 2 \int_0^{\infty} (xy' - yx')dt = = 9\frac{a^2}{2} \int_0^{\infty} t^2 \frac{dt}{(1+t^3)^2} = -3 \frac{a^2}{2} (1+t^3) |_0^{\infty} = 3 \frac{a^2}{2}  \!

Fermat a calculat aria dintre cisoida si asimptota aratand ca este de trei ori crecului generator (fig. 8).

In adevar, din ecuatia cisoidei

x(x^2+y^2)=ay^2, \!
Fermat studiază cisoida.jpg

fig. 8

a fiind diametru cercului, avem, rezolvand in raport cu y,

y=x\frac {\sqrt x}{a-x}, \!

luand ramura superioara. Atunci

A = 2 \int_0^a x \frac {\sqrt x}{a-x} \!

Efectuand substitutia x=a \sin^2 t, \! avem

A = 4a^2 \int_0^{\frac{\pi}{2}} \sin^4 t \; dt =  \frac{a^2}{2} \int_0^{\frac{\pi}{2}} (3-4 \cos 2t + \cos 4t) \; dt = \frac{3 \pi a^2}{4} \!

De asemenea, Fermat a calculat aria versierei (fig. 9), curba de ecuatie

y=\frac{a^3}{x^2} + a^2, \!

aratand ca este egala cu aria cercului de raza a.

Fermat studiază versiera.jpg

fig. 9

In adevar,

A = \int_{-\infty}^{+ \infty} y \; dx = a^3 \int_{-\infty}^{+ \infty} \frac{dx}{x^2+ a^2} = a^2 \arctan  \frac{x}{a} \left | _{-\infty}^{+\infty}  \right.= \pi a^2 \!

Gille Roberval a calculat, in 1634, aria cicloidei, aratand ca este triplul ariei cercului generator.

Evangelista Torricelli a studiat, in acelasi timp cu Descartes, spirala logaritmică, pe care a rectificat-o formulând frumoasele teoreme urmatoare.

Daca in punctul curent M al spiralei logaritmice ducem tangenta MT si perpendiculara OT din O pe raza vectoare OM (fig.10), atunci

a) Segmentul MT este egal cu arcul intreg al spiralei, pornind din O.

b) Aria triunghiulara OMT este dublul ariei descrise de raza vectoare plecand din O.

Torricelli a studiat, in 1644, curba exponentiala

Y=a^2 \!

aratand ca are subtangenta constanta.

Torricelli studiază spirala.jpg

fig. 10


in adevar, fie M un punct al curbei exponentiale, P proiectia lui M pe axa Ox, T intersectia tangentei cu axa (fig. 11). Segmentul TP este numit subtangenta. Avem:

TP= y \cot \alpha = \frac y y' = \frac{a^*}{a^* \log a} =k \!
Curbă studiată de Torricelli.jpg

Torricelli a introdus strofoida, descrisă astfel.

Consideram dreapta Ox si fie a o perpendiculara in A pe Ox (fig. 12). O secantamobila dusa prin punctul O taie pe a in punctul T. Putand pe secanta OT, de o parte si de alta, segmentele

TM=TM'=TA. \!

Punctele M si M' descriu strofoida, care, daca luam originea in punctul A, are ecuatia

x(x^2+y^2)=a(y^2-x^2). \!

Torricelli a studiat in 1644 si cicloidele alungite sau contractate.

Francisc van Schooten a dat in 1650 regula de construire a normalelor coincide. Anume, fie curba m si n concoidă a ei, adica punctele N ale curbei n sunt deduse din punctele M ale curbei m purtand o lungime constanta MN=l \! pe razele vectoare OM care trec printr-un punct fix O (fig. 13).

Curbă studiată de Van Schooten.jpg

fig. 14

Aunci normala in punctul N la concoida trece prin intersectia I a normalei in M la curba m cu perpendiculara in O pe raza MN.

John Wallis a dat, in 1656, o formula echivalenta in fond cu

ds^2=dx^2+dy^2 \!

pentru calculul elementului de arc, s, al unei curbe.

Vincenzo Viviani a considerat curba de intersectie a unei sfere si a unui cilindru in pozitia particulara in care cilindrul trece prin centru sferei si ii este tangent intr-un punct A. El a calculat pe cale sintetica, in 1692, ariile determinate in cilindrul si sfera de curba de intersectie (fig. 14); a arata ca aria determinata in cilindru este 4a si aria semisferei exterioara curbei de intersectie este tot 4a. Problema a solutia data prin calculul integral, foarte simpla, a pledat hotarat in favoarea metodelor noi.

Viviani asupra curbei ce-i poartă numele.jpg

Curba de intersectie, numita fereastra lui Viviani, de fapt caz particular al hipopede lui Eudoxiu, se compune din ramura CQA si dintr-o ramura simetrica, de cealalta parte a planului zOy precum si din simetricele acestora fata de planul xOy.

René de Sluse a studiat in 1658, perlele de diferite forme dupa valorile constantelor. De exemplu, pentru m=1, n=3, p=2, k=-1/a² adica a^2y^2=x^3(a-x). \!

Sluse a aratat ca perla este simetrica fata de axa Ox, interioara cercului de diametru OA, ca are un punct de intoarcere in origine si un maxim pentru x=3a/4.

Sluse da urmatoarea generare a acestei perle ca loc geometric.

Fie M un punct al segmentului OA si L un punct exterior segmentului, pe aceeasi dreapta pentru care ML=a. Perpendiculara in M pe axa taie cercul de diametru OA in punctele N, N'. \! Paralelele din O la LN, LN' \! taie ordonata considerata in punctele P, P' \! care descriu perla.

Sluse a aratat ca perla are arie dubla cercului de raza OA/4.

Sluse a intreprins primele cercetari in legatura cu punctele de inflexiune.

El a aratat ca prin rotirea cisoidei si a cercului fundamentale in jurul asimptotei, obtinem volume egale.

Sluse a dat o generare plana a spiricelor.

Blaise Pascal a propus mai multe probleme in legatura cu cicloida, ca determinarea volumului obtinut prin rotatia arcadei si centrul de greutate al arcadei sau a arcului de cicloida.

Domenico Cassini a introdus punctelor mobile la doua puncte fixe F, F' \! este constant:

MF \cdot MF'=const. \!

Ecuatia ovalelor Cassini este

(x^2+y^2)^2=a^2(x^2-y^2)+k, \; a^4+4k>0.

Aceste ovale au diferite forme, dupa valorile lui a si k. Cand F, F' \! coincid regasim cercul (a=0). Cand k>0 curba este formata din doua ovale (fig. 16).

Christiaan Huygens a introdus notiunile de evolută si de evolventă.

Evoluta sau desfaurata unei curbe este infasuratoarea normalelor ei; ea este tot odata locul centrelor de curbura.

Invers, se presupune data curba c; evolventa ei este locul geometric p al punctelor P, situate pe tengenta in punctul mobil M al curbei c, a caror tangenta a curba p sa fie perperdiculara pe MP (fig . 17).

Daca A este originea arcelor de curbura c, atunci arcul s+MP are o lungime constanta l si curba p este generata de extremitatea unui fir de lungime constanta l, care se infasoara pe curba data, plecand din originea A pana in punctul M pe curba, iar restul firului este intins pe tangenta in M.

Avem o infinitate de evolvente, dand diferite valori lungimii l. Aceste evolve sunt curbe paralele.

Huygens a aratat in 1658, ca evoluta unei cicloide este egala cu curba tautocrona, in sensul ca oride unde ar pleca punctul M, fara viteza initiala, de pe curba si mischandu-se pe curba, el ajunge in punctul cel mai jos, A, in acelasi timp, anume a fiind raza cercului generator.

T=\pi \sqrt {\frac a g}. \!


Curbă studiată de Huyghens 2.jpg


Huygens a aratat ca aria segmentului OCAD determinat de arcul de cerc si de cisoidă (fig. 139) este dublul ariei OTAD.


Huygens a aratat ca aria dintre tractoare si asimptota este jumatate din aria cercului cu raza, distanta a de la vrf la axa.De asemenea a aratat ca aria si volumul obtinute prin rotatie in jurul asimptotei sunt aria sferi de raza a si jumatate din volumul aceleiasi sfere[51. b].


Huygens a studiat curba logaritmica

y =\log_a x \!

Rectificand-o si aratand in 1669, ca subtangenta pe axa Oy este constanta.


Huygens a rectificat in 1659 arcul de parabolă, observand ca se exprima in logaritmi.


In adevar, pentru parabola y^2=2px \! luand ca parametru ordonata y ,avem pentru arcul de curba dintre varf (y=0) si un punct mobil arbitrar.


Cu aceasta a observat ca acelasi rezultat a fost obtinut de Federigo Commandino ,cand a rectificat spirala lui Arhimede r = a \theta. \!


Huygens a aratat in 1673 ca o epicicloidă este infasurata de cercuri mobile cu centrul pe un cerc dat cu raza variabila dupa o lege data.


Christopher Wren a aratat in 1658, ca lungimea arcadei cicloidei este de patru ori diametrul cercului generator.


Philippe de La Hire a intreprins , in 1666, un studiu sistematic al epicicloidelor si hipocicloidelor, generate de un punct dat al unui cerc mobil care se rostogoleste exterior sau interior pe un cerc fix. El a aratat in 1706 ca daca un cerc se rostogoleste interior pe un cerc de raza dubla ,orice punct al cercului mobil descrie un diametru al cercului fix si orice alt punct, legat invariabil de cercul mobil genereaza o elipsă [50. d].


Lahire a aratat ca desfasurata unei epicicloide sau ipocicloide este o curba asemanatoare.

l fiind raportul razelor cercurilor.


Lahire a dovedit ca prin reflectie, caustica unui cerc este o epicicloida.Caustica prin reflectie a unei curbe c este infasuratoarea razelor reflectate pe curba, ale razelor care trec printr-un punct dat.


In 1706, Lahire a studiat evolventa cercului, obtinandu-i ecuatiile parametrice


X= a (\cos \theta - \theta \sin \theta),  \; \;    Y= a(\sin \theta + \theta \cos \theta). \!


In adevar, avem formulele pentru evolventa


X= x + rx',  \; \;  Y= y + ry' \!


unde s + r =l (constant). \!

In cazul cercului,


X= r \cos \theta,   y= r \sin \theta \!

avem s= -a \theta \!: luam l = 0 deci r = a \theta. \! In coordonate polare

ceea ce este evident in figura.


Conform definitiei evolventei avem

PM=arc PA, P'M' = arc AP'

deci daca este trasata curba , putem sa rectificam mecanic, cercul.


Isaac Newton a clasificat cubicele, considerand astfel parabola punctata

cu punct izolat in origine si parabola nodata

cu un nod in origine.


Newton a dat o generare mecanica a conicelor si a curbelor de grad superior. Anume, fie A, B doua puncte fixe si \alpha , \beta \! doua unghiuri de marime constanta : unui punct M, mobil pe o linie l, ii corespunde un punct N astfel ca unghiul \angle MAN = \alpha, \angle MBN = \beta, care descrie o conica.Daca M descrie o conica , N descrie o cuartica cu trei puncte duble, doua fiind plasate in A si B.


Newton a introdus in 1671 notiunea de centru de curba intr-un punct la o curba plana si a dat expresia razei de curbura la curba x= x(t), \; y = y(t), \!


Newton a introdus notiunea de contact intre doua curbe in 1687.Anume doua curbe plane c_1, \; c_2 \! au un contact n - punctual in punctul M, daca au n puncte confundate in M. Daca y = f(x), \; y = g(x) \! sunt ecuatiile curbelor , pentru ca ele sa aiba un contact n-punctual in x_0 \! trebuie ca ecuatia

F(x) - g(x) = 0 \!

sa aiba o radacina multipla de ordinul n in x0.


Leibniz a clasificat curbele, in 1679, in algebrice si transcendente.


El a introdus in 1692 notiunea de curbe paralele ; sunt curbele obtinute dintr-o curba data , purtand segmente constante pe normala , plecand din punctele mobile ale curbei.


Leibniz a considerat in 1715, astroida, curba cu patru puncte de intoarcere, simetric distribuite.Curba are ecuatia a iind distanta OA de la centru la un punct de intoarcere.


Leibniz a studiat in 1693 ,tractoarea , curba care are tangentele egale , adica MT = const. = AO.


El a dat in 1692 , regula de obtinere a infasuratoarei unei familii de curbe f(x,y,delta)=0 prin eliminarea parametrului delta din aceasta ecuatie si derivata in raportul cu delta.


Ehrenfried Walther von Tschirnhaus a studiat in 1682 causticele unei curbe. Fie punctul o si curba c ; raza OM se reflecta dupa MP , adica razele OM,MP sunt egal inclinate pe normala MC in punctul M.Tschirnhaus a aratat ca punctul P in care raza reflectata a mijlocului segmentului MC, C fiind centrul de curbura in punctul corespunzator M al curbei date c.


Jakob Bernoulli a studiat in 1692 spirala logaritmică, aratand ca desfasurata ei este tot o spirala logaritmica si ca aceasta curba ramane asemenea ce ea insasi.


El a introdus in 1694 , lemniscata, prin proprietatea ca produsul distantelor punctelor ei la doua puncte fixe F,F' este constant.


MF x MF' = const. = OF la puterea a II-adeci este un oval Cassini particular , de ecuatie Jacob Bernoulli, intr-o lucrare publicata postum , a introdus clotoida , curba pentru care curbura este proportionala cu arcul, adica o curba de ecuatie intrinseca


p \cdot s=a \!


Lemniscata si clotoida sunt intrebuintate in comunicatii (sosele,cai ferate).


Jakob Bernoulli a propus in 1690 sa se afle ecuatia lantisorului, figura de echilibru a unui fir fixat la capete.Problema a fost rezolvata in acelasi timp de Leibniz, Huygens, Johann Bernoulli dandu-se raspunsul


y=ch \; x \!


Curba este importanta deoarece determina alura arcadei unui pod suspendat de doi stalpi.In practica ,daca picioarele podului sunt apropiate , inlocuim lantisorul printr-un arc de parabola.


Jacob Bernoulli a introdus in 1695 cercul osculator al unei curbe, limita cercului care are trei puncte comune cu curba ,cand aceste puncte se confunda.


Jacob Bernoulli a determinat in 1698, liniile geodezice ale unui con, aratand ca devin drepte in desfasurarea conului pe plan.


Pierre Varignon a introdus in 1704, spirala hiperbolica, de ecuatie in coordonate polare are este inversa spiralei lui Arhimede. Spirala hiperbolica admite originea ca punct asimptotic si o dreapta y=a, ca asimptota.


Varignon a introdus in 1668, transformarea


X=a0, y=r

care permite trecerea de la ecuatia unei curbe c in coordonate polare (r,0) la ecuatia altei curbe c',in coordonatele carteziene x,y si invers.In acest mod , spirala lui Arhimede r = k0 se transforma intr-o spirala logaritmica r = e la puterea "a0".


De asemenea ,tangentoida devine curba capa


r = a ctg 0

sau cuartica circulara cu punct de intoarcere in O, pentru ramura y>0, admitand dreptele y = +/- a ca asimptote .


Edmond Halley a aratat in 1686 , ca proiectia stereografica a loxodromei este o spirala logaritmica.


In adevar , proiectia stereografica fiind o reprezentare conforma si meridianele devenind drepte concurente, obtinem in proiectie o curba care taie razele vectoare sub un unghi constant , deci o spirala logaritmica .


Francois l'Hospital a dat formula razei de curbura in coordonatele polare r = r(\theta), \!


El a scos in evidenta , in 1696, punctele de intoarcere de speta intaia si a doua a curbelor plane.


Johann Bernoulli a aratat ca cicloida este o curba brahistocrona, adica, dintre toate curbele care trec prin doua puncte A si B ,timpul cel mai scurt de parcurgere al arcului AB al unui mobil greu, fara viteza initiala, este arcul de cicloida .Acesta este primul exemplu de calculul variatiilor.


El a aratat ca pentru o cicloida , caustica este o cicloida generata de un cerc cu raza jumatate din raza cercului initial.


Johann Bernoulli a introdus in 1697, notiunea de traiectorie de unghi alfa, a unei familii de curbe , anume o curba care taie toate curbele familiei sub acelasi unghi alfa.Fie f(x,y,a)= 0 ecuatia familiei de curbe.Intr-un punct M, tangenta are coeficientul unghiular y'; pentru dreapta care face unghiuyl alfa cu tangenta avem


eliminand parametrul a obtinem ecuatia traiectoriei.In particular , pentru \alpha= \frac{\pi}{2} \! avem traiectoriile ortogonale.


Johann Bernoulli a aratat in 1698, ca planul osculator al unei linii geodezice pe o suprafata este perpendicular pe planul tangent. A determinat geodezicele unei suprafete de rotatie considerand o banda din cilindrul circumscris de-a lungul unui paralel si folosind proprietatea ca prin desfasurare, geodezicele devin drepte.

CARTI FUNDAMENTALE Edit

  • Rene Descartes: "La Geometrie" Paris,1637.Anexa la "Discours de la methode".
  • Pierre Fermat: "Isagoge ad locos planos et solidos" (Introducere la problemele de locuri geometrice construibile cu cercul,dreapta sau necesitand si intersectii de conice)
  • Jan Witt: "Elementa curvarum linearum" Amsterdam,1659.Prima carte independenta, de geometrie analitica.
  • Christiaan Huygens: "Horologium oscillatorium". Manuscris din 1673, publicat in Opere complete ,Haga ,1889.
  • Philippe Lahire: "Sectiones conicae" Paris,1679.
  • Isaac Newton: " Enumeratio linearum tertii ordinis" Londra, 1704


Resurse Edit


În alte limbi
* English

Also on Fandom

Random Wiki