unde P, Q și R sunt funcții continue pe un interval I.
În general, o ecuație de acest tip nu se poate integra prin cuadraturi. Astfel, încă din
1841, J. Liouville a demonstrat că există ecuații diferențiale de tip Riccati care nu sunt „integrabile prin cuadraturi”, adică soluțiile lor nu pot fi exprimate ca primitive ale unor funcții
continue. De exemplu, ecuația Riccati foarte simplă:
nu este integrabilă prin cuadraturi.
Cel mai simplu și mai cunoscut caz de integrabilitate a ecuației Riccati este acela când se cunoaște o soluție particulară a acestei ecuații. Dacă se cunoaște o soluție particulară a ecuației diferențiale (1), anume
atunci efectuând schimbarea de funcție
ecuația diferențială se reduce la o ecuație diferențială liniară de ordinul întâi.
Într-adevăr, derivând și înlocuind în ecuația (1) obținem:
ținând seama că
verifică ecuația (11), deci că
rezultă
(2)
Se observă că ecuația diferențială (2) este o ecuație diferențială liniară de ordinul întâi.
Observație.
Se poate arăta că, orice ecuație diferențială de tip Riccati de forma
unde
satisfac condiția
admite o soluție particulară de forma
Exemplu.
Să se integreze următoarea ecuație diferențială de tip Riccati:
ținând seama de observația de mai sus, se constată că
este o relație particulară a ecuației date. Facem schimbarea de funcție
și obținem: